Media

Artroza

Boala artrozica  considerata mult timp ca o consecinta normala a imbatranirii reprezinta depoza30 fapt o consecinta a intrepatrunderii unor factori multiplii care conduc la pierderea integritatii articulare (factori genetici, inflamatia locala,perturbari ale fortelor mecanice,alaturi de procese celulare si biochimice).

Boala artrozica este subdivizata in functie de cauza care o produce in idiopatica (a carei cauza nu se poate determina) si secundara. Dintre afectiunile care pot creste riscul de aparitie al artrozei un rol important il au:traumatismele,artrita reumatoida.artrita gutoasa, artrita septica, boala paget a osului alaturi de diabetul zaharat, acromegalia, hipotiroidia etc.

Din punctul de vedere al articulatiilor afectate exista o serie de zone  mai frecvent implicate (articulatiile degetelor, genunchi, sold, coloana vertebrala) si altele mai rar (cot, pumn sau glezna).

Diagnosticul bolii artrozice este realizat prin colaborarea manifestarilor  clinice  (durere, articulatie implicata, varsta pacientei, etc) cu cele radiologice (micsorarea spatiilor articulare, osteofite marginale (ciocuri), chiste si scleroza subcondrala).

Tratamentul bolii artrozice este reprezentat de masuri nonfarmacologice (scaderea greutatii, fizioterapie, stimulare transcutanata electrica nervoasa (tens), suplimente  alimentare (glucosamina, chondroitina), sau farmacologice. Dintre acestea un rol important il au analgezicele, antiinflamatorii steroidiene sau nesteroidiene (diclofenac, indometacin, etc), precum si terapia locala intraarticulara.

Inlocuirea articulatiei afectate reprezinta modalitatea finala de  abordare a procesului artrozic.